Home » Problema fiintei la Aristotel by Pierre Aubenque
Problema fiintei la Aristotel Pierre Aubenque

Problema fiintei la Aristotel

Pierre Aubenque

Published
ISBN :
Paperback
599 pages
Enter the sum

 About the Book 

Există o ştiinţă care studiază fiinţa ca fiinţă şi proprietăţile sale esenţiale. Această afirmaţie a lui Aristotel, aflată la începutul cărtii Gamma a Metafizicii, poate să pară banală după mai mult de douăzeci de secole de speculaţie metafizică,MoreExistă o ştiinţă care studiază fiinţa ca fiinţă şi proprietăţile sale esenţiale. Această afirmaţie a lui Aristotel, aflată la începutul cărtii Gamma a Metafizicii, poate să pară banală după mai mult de douăzeci de secole de speculaţie metafizică, dar, în mod cert, ea nu era banală pentru contemporani. Poate chiar siguranţa cu care Aristotel afirmă existenţa unei asemenea ştiinţe exprimă mai puţin o constatare, cât o dorinţă încă neîmplinită: insistenţa cu care el justifică în rândurile următoare o ştiinţă a fiinţei ca fiinţă - în timp ce o asemenea preocupare lipseşte atunci când este vorba de ştiinţele particulare - arată în orice caz că legitimitatea şi sensul acestei ştiinţe noi nu erau evidente pentru auditoriul său şi poate nici pentru el însuşi. O asemenea ştiinţă era fără strămoşi şi fără tradiţie. Este suficient să ne gândim la clasificările cunoaşterii, larg recunoscută înainte de Aristotel, pentru a observa că disciplinei pe care astăzi o numim ontologie nu i se rezervase nici un loc. Platonicienii împărţeau în general cunoasterea speculativă în trei ramuri: dialectica, fizica, morala. Xenocrate, potrivit lui Sextus Empiricus, ar fi schimbat numele de dialectică în logică, iar Aristotel însuşi, într-o scriere marcată încă de influenta platoniciană, anume Topicele, va păstra această împărţire, care trebuie să fi fost tradiţională în cadrul Şcolii: Mărginindu-ne la o simplă schiţă, distingem trei tipuri de propoziţii şi de probleme: dintre propoziţii, unele sunt etice, celelalte fizice, iar ceielalte, în sfârşit, logice- este adevărat că Aristotel prezintă această diviziune ca aproximativă, rezervându-şi dreptul de a o înlocui ulterior cu o clasificare mai ştiinţifică.